Presă

Din ce în ce mai des, mi se face un dor nebun de Beethoven. De felul cum a făurit acele compoziţii magnifice, de calitatea şi forţa cu care răscoleşte şi transmite stările profunde de care el însuşi e stăpânit, de zbuciumul şi dezordinea voită, de spiritul său zeflemitor, de indiferenţa triumfătoare faţă de normele de conduită, de toate aceste calităţi ce l-au aşezat în afara celorlalte genii muzicale. Mi-e dor de poemul răzvrătit, pasional şi inconsecvent, de muzica sa ce înfioră, trezeşte şi copleşeşte necondiţionat, desigur dacă tălmăcitorii l-au înţeles. Pentru toate acestea şi pentru faptul că muzica lui, cândva în copilărie m-a determinat să îmbrăţişez această artă, mi-e dor de el şi îi caut muzica, pe care din păcate, cel puţin în ultima vreme o găsesc destul de rar bine cântată. Ici colo câte o simfonie, ici colo câte un concert reuşit, dar foarte rar şi puţin.De ce? Habar nu am. Poate din cauza superficialităţii timpurilor şi a oamenilor, poate… Şi tocmai când tristeţea mă îndeamnă să emit păreri, sentinţe chiar, nu tocmai măgulitoare la adresa confraţilor mei în ale dirijatului şi solisticii, îmi apare în vizor din nou acel ansamblu miraculos ,,Musica Viva”, care ca şi în anii trecuţi mi-a redat aproape instant bucuria şi optimismul. Şi tocmai cu un program Beethoven, pe care îl cânta atât de complex, temperamental, pătimaş şi frumos, încât ascultându-l am putut spune că l-am regăsit pe Beethoven. Mă rog, o parte din el, respectiv cel din integrala trio-urilor cu pian, interpretate nu doar cu talent, tehnică, sensibilitate, cunoaştere şi experienţă,ci mai ales cu multă iubire şi înţelegere. Format din 12 lucrări, împărţite în patru concerte, proiectul din stagiunea 2011-2012, dificil, curajos şi relevant pentru calitatea nucleului stabil din configuraţia formaţiei, magnetizează melomanii sau publicul ocazional, pe lângă împletirea muzicii lor şi prin originalitatea aşezării într-o poveste frumoasă. Fiecare concert are un titlu, iar pauzele lui sunt transformate în acţiuni culturale cu tematică atractivă. Particular pentru această formaţie este şi faptul că în fiecare stagiune, în funcţie de repertoriul abordat, cei doi titulari ai proiectului, pianista Andreea Laura Butnaru şi violoncelistul Florin Mihai Mitrea – foarte încununaţi cu numeroase premii şi aprecieri adunate de pe mai multe continente – invita alături de ei un alt coleg – la fel de apreciat şi el – care în cazul acestor trio-uri este violonistul Ion Alexandru Mălaimare. Eu îi cunosc de 6 ani (mă refer la nucleu), le admir deschiderea pentru diferite stiluri şi curente muzicale din care îşi aleg repertoriul şi nu contenesc să mă uimească de fiecare dată cu determinarea prin care depăşesc serioase greutăţi în organizarea şi susţinerea acestor concerte. Pentru această stagiune au ales Beethoven, integrala triourilor cu pian. De ce? Pentru că după cum singuri spun Gândul lor a fost marcat de uimirea în faţa repertoriului beethovenian, o muzică volitivă şi titanică, a cărei perfecţiune este simţită şi savurată atât de public, cât şi de interpreţi. Noi încercăm să oferim celor care ne ascultă o muzică vie, din care lipseşte perfecţiunea de conservă a spaţiului electronic, dar oferă celor care ascultă, energii vitale de o natură rar întâlnită în societatea contemporană. Muzica live, netrecută prin mediul artificial creează comuniuni spirituale cu trecuturile noastre şi ne ajută să ne păstrăm sufletele intacte “E grozav când artişti foarte talentaţi de talia celor numiţi mai sus cântă muzică de mare calitate. Este un regal de care nici un meloman nu ar trebui să se priveze. Aşa că urmăriţi concertele lor de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi nu veţi regreta. Doina Moga